Debandadă totală la FC Barcelona: a dat afară trei fotbaliști și apoi și-a dat seama că a greșit când a anunțat despărțirea de două dintre staruri!

Debandadă totală la FC Barcelona: a dat afară trei fotbaliști și apoi și-a dat seama că a greșit când a anunțat despărțirea de două dintre staruri!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Probleme la Barcelona, după venirea lui Hansi Flick (59 de ani). Clubul a dat afară trei jucători, după care spaniolii au realizat că au comis o greșeală când au anunțat plecarea a doi dintre fotbaliști.

Formația de pe Camp Nou intenționează să reducă din cheltuieli, inclusiv în ce privește bugetul aferent transferurilor. Astfel, la echipa din Spania ar urma să vină fotbaliști care sunt liberi de contract sau al căror preț de cumpărare să fie unul redus.

Debandadă la Barcelona: Catalanii au anunțat plecarea a trei jucători, când, de fapt, doar unul dintre ei a părăsit formația de pe Camp Nou 

De altfel, cei de la Barcelona au transmis recent că nu mai puțin de trei jucători vor pleca de la echipă. Este vorba despre Marcos Alonso (33 de ani), Joao Cancelo (30 de ani) și Joao Felix (24 de ani), contractele ultimilor doi fotbaliști urmând să ajungă la final.

Totuși, la puțin timp după anunțul postat pe rețelele de socializare, clubul catalan a șters postările prin care anunțau plecările lui Cancelo și Felix, semn că spaniolii au comis o mare eroare.

Deși transferul lui Marcos Alonso era un lucru aproape cert, suporterii de la Barcelona nu luau în calcul ca Joao Cancelo și Joao Felix să plece, ci să fie împrumutați până la sfârșitul stagiunii următoare ori să fie transferați definitiv de gruparea spaniolă, dar fiind faptul că cei doi au fost jucători de bază ai echipei.

Din motive financiare, se pare că echipa din Catalonia nu a ajuns la un acord în ce privește reînnoirea angajamentelor cu Manchester City în cazul lui Cancelo și cu Atletico Madrid în cazul lui Felix.

Joao Felix a bifat 44 de partide pentru Barcelona, timp în care a înscris 10 goluri și a dat șase pase decisive. Cota lui de piață este de 30 de milioane de euro, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com.

Joao Cancelo are 42 de dueluri disputate pentru echipa catalană. El a înscris patru goluri și a dat șase pase decisive pentru această formație. Fundașul lateral are o cotă de piață de 25 de milioane de euro.

Hansi Flick s-a declarat încântat de faptul că a semnat cu Barcelona: „Este o onoare și un vis devenit realitate”

După instalarea în funcție a lui Hansi Flick, antrenorul german a declarat că venirea la Barcelona reprezintă pentru el un vis devenit realitate.

„În primul rând, vreau să le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în venirea mea la Barcelona. Este o onoare și un vis devenit realitate să antrenez Barcelona, să lucrez pentru acest club uriaș.

Abia aștept să încep munca la acest club incredibil. De când am ajuns, am văzut că toată lumea iubește acest club și face tot posibilul să aibă succes.

Îmi place să avem posesia mingii și să jucăm ofensiv. Astea sunt aspectele care îmi plac și vom munci pentru ele. Barcelona are una dintre cele mai bune echipe tinere din lume. Este un amestec bun de jucători cu experiență și jucători tineri talentați”, a spus Hansi Flick.

Maria Miron / Autor
Este absolventă a facultății de Științe Politice, studii finalizate în 2021 cu o diplomă de master în „Analiza conflictelor internaționale”. A debutat în presă la Evenimentul Zilei, in ianuarie 2022, scriind articole pe domenii precum politic, social, economic sau sport. Mai apoi ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
TOP 20 sexy vedete care au arătat tot! S-au încurcat în…pantalonașii buclucași!
TOP 20 sexy vedete care au arătat tot! S-au încurcat în…pantalonașii buclucași!
Ianis Hagi, în SuperLiga României? Anunțul venit din Scoția
Ianis Hagi, în SuperLiga României? Anunțul venit din Scoția
Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce a publicat o fotografie provocatoare pe internet. Ce replică i-a dat lui Radu Bănică când a văzut reacția pe care a avut-o?
Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce a publicat o fotografie provocatoare…
Italienii au analizat doi români de la EURO 2024 și au dat verdictul: „Niciun moment marcant”
Italienii au analizat doi români de la EURO 2024 și au dat verdictul: „Niciun moment marcant”
Mădălina Ghenea, mai APETISANTĂ ca niciodată! Apariție năucitoare în dormitor: cum s-a fotografiat în așternuturi
Mădălina Ghenea, mai APETISANTĂ ca niciodată! Apariție năucitoare în dormitor: cum s-a fotografiat în așternuturi
Nunta anului în India! Iulia Vântur și Salman Khan au fost în centrul atenției pe ringul de dans!
Nunta anului în India! Iulia Vântur și Salman Khan au fost în centrul atenției pe ringul de dans!
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Mai bine de jumătate de ţară intră sub cod galben de caniculă începând de duminică. Valul de căldură extremă va persista întreaga săptămână
Mai bine de jumătate de ţară intră sub cod galben de caniculă începând de duminică. Valul de căldură extremă va…
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
Cristi Borcea nu se poate abține, nici după ce și-a sărit din schemă fosta soție! Ce dezvăluire a făcut chiar Valentina Pelinel
Cristi Borcea nu se poate abține, nici după ce și-a sărit din schemă fosta soție! Ce dezvăluire a făcut chiar…
Vali a murit înecat la Costineşti! Ce le-a zis prietenilor înainte: 'Dacă păţesc ceva...
Vali a murit înecat la Costineşti! Ce le-a zis prietenilor înainte: 'Dacă păţesc ceva...
S-a dat lege OBLIGATORIE pentru toată România. Se aplică din luna OCTOMBRIE 2024
S-a dat lege OBLIGATORIE pentru toată România. Se aplică din luna OCTOMBRIE 2024
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Ubisoft a anunțat finalizarea unui joc așteptat. Studioul din București a participat la dezvoltare
Ubisoft a anunțat finalizarea unui joc așteptat. Studioul din București a participat la dezvoltare
Corina Cușa, profesoară: „A apărut un fenomen periculos în timpul vacanței mari: inactivitatea, ca formă de ocupare a timpului liber“
Corina Cușa, profesoară: „A apărut un fenomen periculos în timpul vacanței mari: inactivitatea, ca formă de ocupare a timpului liber“
Deschamps a spus motivul real pentru care Mbappe a ieşit de pe teren la pauza prelungirilor
Deschamps a spus motivul real pentru care Mbappe a ieşit de pe teren la pauza prelungirilor
Ce ai de făcut când primești SMS de la Poliție?
Ce ai de făcut când primești SMS de la Poliție?
Cum arată „cea mai sexy cerșetoare fără adăpost” și ce face tânăra în fiecare seară, ca să nu ajungă să doarmă în mașină
Cum arată „cea mai sexy cerșetoare fără adăpost” și ce face tânăra în fiecare seară, ca să nu ajungă să…
×